Dacă aş fi un spiriduş, aş zâmbi norilor.
M-aş urca pe scara fericirii şi aş urla din înalt:”Sunt aici!”
Dacă aş avea mai mult, aş crede că visez.
Poate că dacă aş şti cum să privesc lumina în faţă,
Aş fi o umbră “luminată”.
Dacă aş reuşi să tac, ar fi linişte
şi oamenii ar putea să doarmă “liniştiţi”.
joi, 30 august 2007
Magie
Dar stai, stai,
istoveşte-te în tâlcul ascuns al şoaptei
şi nu-ţi mânca uitarea.
Dar dormi, dormi pe frânturi de vânt
şi-alungă nepăsarea.
Dar hai, hai pe mărgeaua din gând
şi-aşteaptă visarea.
Dar stai, dormi şi hai.
istoveşte-te în tâlcul ascuns al şoaptei
şi nu-ţi mânca uitarea.
Dar dormi, dormi pe frânturi de vânt
şi-alungă nepăsarea.
Dar hai, hai pe mărgeaua din gând
şi-aşteaptă visarea.
Dar stai, dormi şi hai.
Sfat
Pe mai departe,
pe mai aproape,
pe curgătoare ape…
la veghe adâncă
în apă, în foc, în stea,
în sunet, în “în”, în sine,
să te strecori,
să te priveşti,
să-ţi lustruieşti râurile
şi să-ţi asculţi natura.
pe mai aproape,
pe curgătoare ape…
la veghe adâncă
în apă, în foc, în stea,
în sunet, în “în”, în sine,
să te strecori,
să te priveşti,
să-ţi lustruieşti râurile
şi să-ţi asculţi natura.
Pedeapsa
Vegheam ziua de ieri,
străbăteam fiordul cu sete şi aşteptam pedeapsa,
ocara magică venind să mă prăpădească-n neînceput.
Pe margini, în hopuri,
departe şi aproape,
în cursuri de ape
şi în frumoase şoapte…
când s-a izbit lumina de întuneric
am îngheţat în faptul sferic.
străbăteam fiordul cu sete şi aşteptam pedeapsa,
ocara magică venind să mă prăpădească-n neînceput.
Pe margini, în hopuri,
departe şi aproape,
în cursuri de ape
şi în frumoase şoapte…
când s-a izbit lumina de întuneric
am îngheţat în faptul sferic.
Indemn
Adună-ţi apele de pe mine
şi întoarce-le spre tine,
să te inunde nepăsarea
şi să-ţi slăvească uitarea.
Aşteaptă să-mi fur gândul
şi să-l netezesc
în pivniţa fără coate
unde nu ştie să-noate
şi poate să se îndoape în tăcere
cu capete de rândunele,
pentru ca apoi să ciripească
tot ceea ce a vrut să cunoască.
şi întoarce-le spre tine,
să te inunde nepăsarea
şi să-ţi slăvească uitarea.
Aşteaptă să-mi fur gândul
şi să-l netezesc
în pivniţa fără coate
unde nu ştie să-noate
şi poate să se îndoape în tăcere
cu capete de rândunele,
pentru ca apoi să ciripească
tot ceea ce a vrut să cunoască.
Noapte
Un strop de jale pentru mine,
Un strop de soare pentru tine
şi un parfum de vin uitat
ce iată că s-a înnodat
cu un fir brodat
care ne ciocăne la fereastră
cu scop să ne ademenească
spre ploia de reptile verzi
adunate-n cirezi
care vor să ne sune
apele-n strune
şi să ne momească
spre o noapte cerească,
dar totuşi lumească.
Un strop de soare pentru tine
şi un parfum de vin uitat
ce iată că s-a înnodat
cu un fir brodat
care ne ciocăne la fereastră
cu scop să ne ademenească
spre ploia de reptile verzi
adunate-n cirezi
care vor să ne sune
apele-n strune
şi să ne momească
spre o noapte cerească,
dar totuşi lumească.
Infatisarea timpului
Într-o clipă de tăcere,
razele s-au întunecat
ca nişte mătănii fără har.
Zbor pe sub firul de smirnă,
mă scurg în lacrimile împietrite ale statuilor
ce nu-şi mai amintesc
să fi existat vreodată.
Sunt un pitic făr-de-nceput
la cea din urmă înfăţişare a timpului.
razele s-au întunecat
ca nişte mătănii fără har.
Zbor pe sub firul de smirnă,
mă scurg în lacrimile împietrite ale statuilor
ce nu-şi mai amintesc
să fi existat vreodată.
Sunt un pitic făr-de-nceput
la cea din urmă înfăţişare a timpului.
Glas de cenusa
Sunetul clipei ce-a trecut sporeşte azi în mine,
iar sunetul ce nu e mut se-nalţă înspre tine.
Şi pasul lin şi mişcător se-adună pe la uşă,
în sunetele-a doi copii cu glasul de cenuşă.
Cu şoapta scurtă ce-a murit mai văd şi azi o dată…
Ca micul om e mare-mic ca umbra ce-o arata.
iar sunetul ce nu e mut se-nalţă înspre tine.
Şi pasul lin şi mişcător se-adună pe la uşă,
în sunetele-a doi copii cu glasul de cenuşă.
Cu şoapta scurtă ce-a murit mai văd şi azi o dată…
Ca micul om e mare-mic ca umbra ce-o arata.
Fior
Pasul leagă urma,
urma merge pasul,
iar în vale se aşteaptă mai apoi…
“popasul”.
Dealul curge valea,
valea sare hopul,
eu mă râd în noapte
şi-mi privesc sorocul.
Focul arde apa,
apa varsă focul,
şnurul strânge soarta,
soarta stinge corpul.
urma merge pasul,
iar în vale se aşteaptă mai apoi…
“popasul”.
Dealul curge valea,
valea sare hopul,
eu mă râd în noapte
şi-mi privesc sorocul.
Focul arde apa,
apa varsă focul,
şnurul strânge soarta,
soarta stinge corpul.
Stare
Clipeşte cerul şi sfarmă raza prin ochii de mătase circulară.
Se afundă-n văi adânci şi în odăi mărunte
prin valuri vechi de strălucire amară.
Schelălăie golul şi varsă imagini bete de topire
ce colcăie în sânge şi prin vine
avide-n salturi de cea mai aspră despărţire.
Tai racla din străfulgerul privirii
cu ochii roşii de mireasma firii
şi cu aprinsul stins în clopot
mă zbier şi pierd în întuneric.
Să stau în van,
clociri pe aripi sfinte
fără cuvinte;
şi tac, şi tac, şi tac.
Se afundă-n văi adânci şi în odăi mărunte
prin valuri vechi de strălucire amară.
Schelălăie golul şi varsă imagini bete de topire
ce colcăie în sânge şi prin vine
avide-n salturi de cea mai aspră despărţire.
Tai racla din străfulgerul privirii
cu ochii roşii de mireasma firii
şi cu aprinsul stins în clopot
mă zbier şi pierd în întuneric.
Să stau în van,
clociri pe aripi sfinte
fără cuvinte;
şi tac, şi tac, şi tac.
Poezie pentru nimeni
Eu, cu zgomotul paşilor mei surzi, alunec pe gheaţă.
Eu mă topesc în neant să caut uitarea ce nu s-a arătat.
Dar ce sunt eu în neant?
Nu există nimic.
Tu, zidul meu.
Eu în faţa ta,
eu mereu cu tine.
Mă scufund în trena timpului:
“Care eu? Cine eu?”
Eu nimeni.
Eu mă topesc în neant să caut uitarea ce nu s-a arătat.
Dar ce sunt eu în neant?
Nu există nimic.
Tu, zidul meu.
Eu în faţa ta,
eu mereu cu tine.
Mă scufund în trena timpului:
“Care eu? Cine eu?”
Eu nimeni.
Scrisoare fara cuvinte
Dacă vii la mine din lumea ta
eşti ca şi copilul meu
şi te port în braţe mereu.
Ochii tăi deschişi mă privesc
asemeni unui copil senil, de piatră,
ce uită că a existat şi el odată.
Vii să mă vezi, să te hrănesc, să te-ncălzesc,
dar pari că nu mai înţelegi de mult lumea asta.
În tine văd că nu există gânduri;
răzbate neînţelegerea şi-o invitaţie tăcută.
Şi totuşi…ţi-ai amintit de mine.
Mă vezi?Mă recunoşti?
Vrei să-mi arăţi uitarea şi dorul
răstignite pe faţa ta?
Te simt şi te-nţeleg ca pe-un copil, fără cuvinte.
Te-ai vestejit?
Vrei să-ţi pun apă?
Ţi-e sete?
Nimic-Pleroma te-nvăluie-
Te odihneşti în faţa mea,
Cu ochiul ud în taina ta,
Ce-am învăţat a o descifra;-Acasă-
Nu poţi să spui nimic?
Atunci aşteaptă-mă să vin;
curând, voi fi din nou Acasă.
eşti ca şi copilul meu
şi te port în braţe mereu.
Ochii tăi deschişi mă privesc
asemeni unui copil senil, de piatră,
ce uită că a existat şi el odată.
Vii să mă vezi, să te hrănesc, să te-ncălzesc,
dar pari că nu mai înţelegi de mult lumea asta.
În tine văd că nu există gânduri;
răzbate neînţelegerea şi-o invitaţie tăcută.
Şi totuşi…ţi-ai amintit de mine.
Mă vezi?Mă recunoşti?
Vrei să-mi arăţi uitarea şi dorul
răstignite pe faţa ta?
Te simt şi te-nţeleg ca pe-un copil, fără cuvinte.
Te-ai vestejit?
Vrei să-ţi pun apă?
Ţi-e sete?
Nimic-Pleroma te-nvăluie-
Te odihneşti în faţa mea,
Cu ochiul ud în taina ta,
Ce-am învăţat a o descifra;-Acasă-
Nu poţi să spui nimic?
Atunci aşteaptă-mă să vin;
curând, voi fi din nou Acasă.
Visul omului cioplit in gand
Incepe cam asa: omul cioplit in gand se visa liber, alergand pe campii, liber sa alerge inaintea lui, dupa el si chiar deodata cu el. Era o imagine care-i trezea suflul sa sufle mai cu foc. Si avea impresia ca toata lumea alearga odata cu el, rasufla si respira ca el…ii parea ca e liber de exterior, de interior si chiar de el.
Mai apoi, muza vantului i-a adiat la ureche intrebator: „cum bate vantu-n gand?”…si adierea ei neinceputa l-a trezit.
Mai apoi, muza vantului i-a adiat la ureche intrebator: „cum bate vantu-n gand?”…si adierea ei neinceputa l-a trezit.
Despre tanti Viata
A fost odata o fetita care-si dorea sa o intalneasca pe tanti Viata. Asta era singura ei dorinta, in viata fiind: sa o intalneasca pe tanti Viata si sa o ia in brate...Mereu intreba: De ce nu pot sa o iau pe tanti Viata in brate? Se face ca intr-o zi tanti Viata i-a aparut, iar fetita nastrusnica s-a repezit s-o ia in brate. Era tot ce stia sa faca. Tanti Viata a luat-o si ea in brate, iar fetita, de fericire, a murit in bratele ei.
Cum il vreti pe 'cum'?
Si suflu –mi stă-mpământănit în pic fără să caute mişcarea ce-l animă. E obosit de veste şi de uimirea ce-l abate de la propriul gând. Iar dealurile răvăşite-n neumblare se încumetă la tânguire şi-şi freamătă desişul de răsfir să-mi umple pragul.
Pe unde ? Pe unde sa vă pieptan ? Cum vreţi cărarea ? Năpăstuită şi adâncă, slobodă şi unduitoare, încrâncenată şi tăcută…cum îl vreţi pe “cum”?
Pe unde ? Pe unde sa vă pieptan ? Cum vreţi cărarea ? Năpăstuită şi adâncă, slobodă şi unduitoare, încrâncenată şi tăcută…cum îl vreţi pe “cum”?
Cunoasterea re
Candva cineva a spus ceva si tacerea s-a dat mai incolo.
Despre cuvintele eliberatoare de vorbe si despre necuvinte
Sa spunem ca lupta dintre cuvant si necuvant creeaza spatiul dintre ele…sa-l numim…nerostitul. Nerostitul ar fi trecerea intre cuvant si necuvant, caci in gand nerostitul poate lua forma doar prin intermediul cuvintelor. Nerostitul ar fi deci cumva cuvantul necuvant, sau mai bine zis, cuvantul necuvantat.
Elogiul nerostitului din noi
Ascuns si nepatruns decat de gand si nici de-acesta-ncununat, nerostitul se arata fara sa se vada.
Atat
Recunoasterea sau cunoasterea re
Ma uit in fatza ta cioplita in gand si ma intreb: ”unde am ramas”?
Iar gandul neinceput imi spune: Am ramas unde eram. – s-apoi se refugiaza-n mine ca o silueta moarta.
Si eu…cutez sa-ntreb sovaitor s-agale: Si…am ramas …la fel?
Si el raspunde:
Eu, nu.
Tu, nu;
Noi…da.
Apoi tacerea si-a mistuit tacutul si a ramas doar tacerea tacuta.
Despre cuvintele eliberatoare de vorbe si despre necuvinte
Sa spunem ca lupta dintre cuvant si necuvant creeaza spatiul dintre ele…sa-l numim…nerostitul. Nerostitul ar fi trecerea intre cuvant si necuvant, caci in gand nerostitul poate lua forma doar prin intermediul cuvintelor. Nerostitul ar fi deci cumva cuvantul necuvant, sau mai bine zis, cuvantul necuvantat.
Elogiul nerostitului din noi
Ascuns si nepatruns decat de gand si nici de-acesta-ncununat, nerostitul se arata fara sa se vada.
Atat
Recunoasterea sau cunoasterea re
Ma uit in fatza ta cioplita in gand si ma intreb: ”unde am ramas”?
Iar gandul neinceput imi spune: Am ramas unde eram. – s-apoi se refugiaza-n mine ca o silueta moarta.
Si eu…cutez sa-ntreb sovaitor s-agale: Si…am ramas …la fel?
Si el raspunde:
Eu, nu.
Tu, nu;
Noi…da.
Apoi tacerea si-a mistuit tacutul si a ramas doar tacerea tacuta.
Liniste
Îmi ascult inima bătând
în steaua care-mi pâlpâie ochiul pe dinăuntru;
şi aud chipul nevăzut cum zace
în cerul surd al ochiului meu stins.
De-ar fi negrul înnodat în pâlpâirea stelelor
mi-ar naşte oglindirea în icoană
şi mi-ar aduce-adâncul din înalt.
Dar mi-e linişte;
tăcerea stă-ncremenită-n valuri de noapte
pe dalbe aţintiri de negru dăltuite cu-ntuneric.
De
De mi te-ai desprinde din par as crede ca esti bezna in cautare de aer
De mi te-ai foii in suflet as crede ca esti nerabdarea ajunsa in impas
De te-ai adanci in neuitare as crede ca esti vreun gand incapatanat
De mi te-ai obisnui cu nepasarea as spune ca nu ai fost
De m-as naste in rasfrant mi-as fi propriul meu cant neumblat de oameni.
De mi-as “amorti” in gand mi-as spovedi iubirea in casa.
De mi-ar zacea fatza-n cripta as tacea.
De mi te-ai foii in suflet as crede ca esti nerabdarea ajunsa in impas
De te-ai adanci in neuitare as crede ca esti vreun gand incapatanat
De mi te-ai obisnui cu nepasarea as spune ca nu ai fost
De m-as naste in rasfrant mi-as fi propriul meu cant neumblat de oameni.
De mi-as “amorti” in gand mi-as spovedi iubirea in casa.
De mi-ar zacea fatza-n cripta as tacea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)