marți, 20 mai 2008

Uliul nedobândit

Fremăta deasupra mea înălţimile şi a poposit în ochiul meu drept pe o creangă. Apoi mi-am apropiat privirea de mine să-i văd unduirea şi s-a ridicat în două aripi, mi-a planat împrejurările şi a răspuns chemării mele.
Am închis ochii, am aşteptat, l-am chemat şi s-a apropiat din aripă în aripă cu grijă, a poposit pe mâna mea dreaptă puternic de sălbatic ca un vârf, şi-a înfipt cârligele în creanga mea de mână şi a stat semeţ câteva clipe. Apoi m-a analizat scurt ca o sălbăticiune vie, şi-a sprijinit vietatea de mine şi dintr-o dată m-a cuprins clipa fericirii în braţe. Nu-mi amintesc să mai fi fost atâta eu în mine. Atunci i-am vibrat surâzător de repede mulţumire şi ne-am înnodat firele privirii. L-am chemat, a venit din sălbăticia lui în sălbăticia mea, nu mi-a scos ochii, deşi pentru o sclipire de moment am crezut că o să o facă, am crezut că o să-mi ciugulească vederea pentru îndrăzneală, însă nu mi-a făcut niciun rău, pesemne aveam acelaşi miros de ulii nedobândiţi. Mi-a lăsat fulgii ceruţi să îmi fac un cuib în vârf, după care a zburat în mine a întoarcere.