“Sa nu faci” si “Sa nu mai faci”

“Sa nu faci” il inveti de mic; iti intra in cap de la unul, de la altul, dupa care banda ruleaza de cate ori esti pe cale sa....se aude ca un ecou: ‘sa nu faci’.
Dupa ce te acomodezi cu ‘sa nu faci’ si pe cand crezi ca ai invatat ce si cum cu el, iti vine sa vezi cum e ‘sa faci’, incalcandu-l cu buna stiinta pe ‘nu’. Ca desigur, orice ‘nu’ e in potenta un ‘da’ si cu cat mai mult ‘nu’ se strecoara in tine, cu atat intuiesti mai mult ‘da’; asa incat, strapus de ‘nu-ul-da’, vrei sa vezi cum e “da-ul ca nu”. Asadar, te apuci ‘sa da’, orice ‘sa nu’ intalnit vreodata. Si dai cu ‘sa da’ in cap la orice ‘sa nu’, plin de sarg, pana simti tu ca i-ai izbutit pe toti.
Dupa ce ti se pare ca l-ai anulat pe ‘sa nu’, ...alegoric si impersonal ca ‘buna ziua’, intervine prezentabilul si in cunostinta de cauzalul ‘sa nu mai’; asta apare din rasfrant si ti se pare ca e ‘sa nu mai-ul’tau, asa ca te decizi de indata sa il iei cu tine peste tot in toate situatiile in care ai dat cu ‘sa da’ in cap lui ‘sa nu’ si te-ai cam ciufulit.
Asa incat, ‘sa nu mai’ vine doar pe la mijlocul piesei, dupa ce ‘sa nu’ si ‘sa da’ si-au facut rolurile; toti il invata mai devreme sau mai tarziu pe ‘sa nu mai’;
si dupa ce il inveti pe ‘sa nu mai’, aplici si tu mai departe sablonul gnomic cu ‘sa nu’ si ‘sa da’ la altii mai neciufuliti.
Dintre toate conjunctivele astea, singurul care apare ca urmare a izbirii si ca atare este o creatie personala si specifica a fiecaruia este ‘sa nu mai’.

Aproape El

Statea apasat pe scaunul din cer
Ne privea cu aproape uimire si fler
Ne rostea nume-nclestate pe fata
Si ne umbla prin cap cu cate-o povata.

Ne strajuia limite la fiecare
Ne urca in balan-soare
Se uita la noi cu joaca
Si ne-ncrusta umbletu-n piatra.

Ne dadea sentimentul ca fiim
Si senzatia ca stim
Ne fabula cate-o dorinta
Si cand sa fim ne transforma in nefiinta.

Plimbare nesemnalizata v despre 'gandurile vaci'

Plimbare nesemnalizata

Am trecut pe langa mine intr-o zi pe strada si mi-am zis: hm, trebuie ca banalul asta vine de undeva; si poate tot de acolo vine si mersul agale sau pe din doi.
Mersul plimbare printre ganduri este o chestie nesemnalizata: ce gasesti, aia gasesti. Ies deseori la plimbare prin cap si o iau mai la stanga, mai la dreapta, mai pe coclauri, mai pe strazi nesemnalizate si pline de gropi, mai pe trotoar...si sa mai zici ca pe trotoar esti la adapost. Ei bine, nu. Trotoarele sunt facute doar sa nu dea gandurile peste tine, sau ca sa ocolesti gandurile vaci.

Despre ‘gandurile vaci’

Gandurile vaci sunt niste ganduri lenese, plicticoase, agale si uitate pe drum. Si poti sa strigi la ele sa se dea mai incolo, poti sa le canti, poti sa dai in ele, ca nimic. Ele tot ca niste vaci in mijlocul drumului. Asa se face ca, mai ales daca sunt multe, provoaca un blocaj general care duce spre lene.
Am sunat la numarul din trei cifre sa vina curatatorii de drumuri sa-mi ridice gandurile vaci din mijlocul drumurilor posibile pentru ca nu mai pot circula gandurile razlete sau gandurile care vor sa plece in concediu, etc. si nimic.
Ceva specific este ca “Gandurile vaci” ies la plimbare mai ales pe drumurile cele mai umblate. Acolo le place lor sa se bage in seama. Se holbeaza la stanga, la dreapta, mai rumega, mai isi dau o coada peste cap, mai se intalnesc intre ele si se fac ca nu se vad, mai ies la pascut, etc.
Oricum ar fi, gandurile vaci apar ca o deplasare, ca o suprapunere de teren verde peste asfalt. Si mai apoi, dupa ce pleaca terenul verde, dispar si gandurile vaci, desigur, fara sa isi ia la revedere, exact asa cum sunt.