Acasa este unde esti; acasa poate fi un prieten sau poate fi o zi, sau poate fi un context sau o abilitate sau un pahar de vin sau o vicisitudine, sau ora exactă, sau un răgaz, sau tu pur si simplu in cochilia ta.
Acasa poate fi cand plouă sau cand nu plouă, când esti desculţ, când eşti pe cale de a nega, când esti, când asculţi, când te sustragi, când adormi, când simţi că îţi pare rău că va trece, când îţi rămâne în cap.
Cand zici ‘acasă’ iti pare devreme, iti pare aproape, iti pare repaus;
acasa e verde mereu, acasa e viu, acasa există şi, mai ales, „acasa” este.
miercuri, 14 mai 2008
marți, 13 mai 2008
din colectia preocupari anterioare vadite
'securitate internationala', pag. 59
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_105.pdf
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_105.pdf
pe vremea cand 'presedintia' conta
candva in trecut: pag. 12
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_104.pdf
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_104.pdf
duminică, 30 martie 2008
"deja-vu"; deja passe
Deja vu-ul confundat in derulare; parca azi eram ieri
Deja vu-ul confundat ca idee; parca ieri eram azi. Sau: parca azi eram maine.
Deja-vu-ul la el acasa; a venit, s-a asezat, a aratat si a plecat. Ce faceam eu? Eu stateam si ma uitam la film. Era un film cu " a fost odata" si cu "a fost o data".
Despre 'cand' nu se stia nimic, dar 'cum'-ul se amintea aproape la fel, adica in acelasi fel.
Vizualizarea era insa 'din afara', pentru ca prima data fusese deja.
Deja vu-ul confundat ca idee; parca ieri eram azi. Sau: parca azi eram maine.
Deja-vu-ul la el acasa; a venit, s-a asezat, a aratat si a plecat. Ce faceam eu? Eu stateam si ma uitam la film. Era un film cu " a fost odata" si cu "a fost o data".
Despre 'cand' nu se stia nimic, dar 'cum'-ul se amintea aproape la fel, adica in acelasi fel.
Vizualizarea era insa 'din afara', pentru ca prima data fusese deja.
Mandria de pionier al patriei
La dreapta era un copil, la stanga alt copil si la mijloc o centura. Centura era motivul adunarii. Si noi ne uitam cu uimire si teama cand la ea, cand la multime, cand ne iscodeam cu cercurile negre din mijlocul ochilor unii pe altii. Cu priviri timide, sagalnice si neastamparate ne facuram pionieri.
Prima palma amintita
Si invatatoarea mi-a dat o palma. Asa mi-a incercuit fata cu un inel. Eu mi-o aduc aminte; ea, la cate palme a dat, cu siguranta ca nu. Isi aminteste probabil doar ghemurile crosetarii. Ma intreb: cate palme oi mai fi primit de atunci? Niciuna ca palma fondatoare; dupa ea a urmat un lung sir de palme, mai istete sau mai retezate.
Am intors si celalalt obraz? Asta era intrebarea?
Nu stiu, ma intreb si eu; intr-o zi da, intr-o zi nu.
Am intors si celalalt obraz? Asta era intrebarea?
Nu stiu, ma intreb si eu; intr-o zi da, intr-o zi nu.
Sfatul de taina al imparatului
Poveste pentru ‘intelepti’
A fost odata
Sfatul imparatului avea un insemn. Sub semnul lui, toate gandurile se adunau la un loc.
Veneau inteleptii si se asezau in randul lui, cu gandul ca fiecare dintre gandurile lor bune erau semnificative. Ei aveau dreptate, erau in/semne semnificative pentru fiecare context dat. Imparatul ii strangea la sfat tocmai pentru a pune sub ochii in/semnului toate contextele de lumi posibile si a privi mai bine viitorul trecutul sau prezentul in rotundul in care se afla din punctul de reper luat.
Descrierea cadrului:
La sfatul imparatului se aduceau o masa rotunda si doua scaune rotunde. Colturile se considerau de rau augur. Din aceasta cauza, si imparatul isi taia toate colturile cand venea la sfat, tocmai pentru a nu fi ‘in-coltit’.
Un scaun era al imparatului si celalalt al inteleptilor. In mijloc, era masa care despartea gandul de punerea lui in practica, respectiv inteleptii de imparat.
Derularea lui “a fost odata”:
Inteleptii veneau pe rand si aduceau ofranda gandurile lor, imparatului. Daca gandul era bun de luat in seama, insemnul il ridica pe intelept in balanta in ochii imparatului, caci am uitat sa va spun, balanta se gasea in ochii imparatului; daca gandul nu era specific, insemnul nu se inclina in nici un fel, iar inteleptului i se spunea: “ia du-te tu si mai cugeta”.
“Despre ce-ul” povestirii:
In sfarsit, ofrandele de acest tip il ajutau pe imparat sa ramana imparat in ochii lui si ai celorlalti. Lui i se daduse doar insemnul din ochii lui, insa el insusi nu putea decat sa aplice insemnul asupra ofrandelor de ganduri aduse la sfat de intelepti.
Concluzia:
Sfatul de taina al imparatului este o alta varianta a legendei despre cum imparatul este imparat pentru ca exista intelepti si pentru ca i s-a dat un insemn care cantareste gandurile aduse de intelepti ca ofranda.
A fost odata
Sfatul imparatului avea un insemn. Sub semnul lui, toate gandurile se adunau la un loc.
Veneau inteleptii si se asezau in randul lui, cu gandul ca fiecare dintre gandurile lor bune erau semnificative. Ei aveau dreptate, erau in/semne semnificative pentru fiecare context dat. Imparatul ii strangea la sfat tocmai pentru a pune sub ochii in/semnului toate contextele de lumi posibile si a privi mai bine viitorul trecutul sau prezentul in rotundul in care se afla din punctul de reper luat.
Descrierea cadrului:
La sfatul imparatului se aduceau o masa rotunda si doua scaune rotunde. Colturile se considerau de rau augur. Din aceasta cauza, si imparatul isi taia toate colturile cand venea la sfat, tocmai pentru a nu fi ‘in-coltit’.
Un scaun era al imparatului si celalalt al inteleptilor. In mijloc, era masa care despartea gandul de punerea lui in practica, respectiv inteleptii de imparat.
Derularea lui “a fost odata”:
Inteleptii veneau pe rand si aduceau ofranda gandurile lor, imparatului. Daca gandul era bun de luat in seama, insemnul il ridica pe intelept in balanta in ochii imparatului, caci am uitat sa va spun, balanta se gasea in ochii imparatului; daca gandul nu era specific, insemnul nu se inclina in nici un fel, iar inteleptului i se spunea: “ia du-te tu si mai cugeta”.
“Despre ce-ul” povestirii:
In sfarsit, ofrandele de acest tip il ajutau pe imparat sa ramana imparat in ochii lui si ai celorlalti. Lui i se daduse doar insemnul din ochii lui, insa el insusi nu putea decat sa aplice insemnul asupra ofrandelor de ganduri aduse la sfat de intelepti.
Concluzia:
Sfatul de taina al imparatului este o alta varianta a legendei despre cum imparatul este imparat pentru ca exista intelepti si pentru ca i s-a dat un insemn care cantareste gandurile aduse de intelepti ca ofranda.
vineri, 31 august 2007
Mama
Mama este ea, cea care există în mine prin voia ta.
Eu sunt sămânţa ce răsare dintr-o floare
ce împodobeşte viaţa şi moartea.
Gândul ei înseamnă iubire.
Dorul, sete.
Privirea, înţelepciunea ascunsă a tainei.
Mâna, adevărul credinţei.
Ea este gândul,
iar eu sunt izbăvirea lui în lume;
Mama visează,
şi visul prinde viaţă.
Este sublima revelaţie a firii
ce-mi umple sufletul
şi mi-l îmbracă
în strai de sărbătoare.
Eu sunt sămânţa ce răsare dintr-o floare
ce împodobeşte viaţa şi moartea.
Gândul ei înseamnă iubire.
Dorul, sete.
Privirea, înţelepciunea ascunsă a tainei.
Mâna, adevărul credinţei.
Ea este gândul,
iar eu sunt izbăvirea lui în lume;
Mama visează,
şi visul prinde viaţă.
Este sublima revelaţie a firii
ce-mi umple sufletul
şi mi-l îmbracă
în strai de sărbătoare.
Icar
Aveam un har,
dar în zadar,
căci eu nu vedeam în el,
decât un simplu trofeu.
Visam să zbor,
dar aripile mi-au crăpat;
s-au întristat, căci am ratat
un nou avânt.
Aveam un dor,
dar l-am uitat
şi când l-am revăzut
nu l-am recunoscut,
căci eram lut.
dar în zadar,
căci eu nu vedeam în el,
decât un simplu trofeu.
Visam să zbor,
dar aripile mi-au crăpat;
s-au întristat, căci am ratat
un nou avânt.
Aveam un dor,
dar l-am uitat
şi când l-am revăzut
nu l-am recunoscut,
căci eram lut.
Eu
La izvorul cunoaşterii e lume multă
şi toţi stau la coadă.
Trec şi eu printre ei,
dar ei par să nu mă vadă.
Ajung în faţă şi îl întreb pe om,
gata să moară lângă apă,
-căci nu vedea izvorul-
“Nu vă supăraţi, mă cunoaşteţi?”
Şi el moare.
şi toţi stau la coadă.
Trec şi eu printre ei,
dar ei par să nu mă vadă.
Ajung în faţă şi îl întreb pe om,
gata să moară lângă apă,
-căci nu vedea izvorul-
“Nu vă supăraţi, mă cunoaşteţi?”
Şi el moare.
Mireasa clipa
Nu stiu ce vreau si-ncotro s-o-apuc. Nu stiu ce sunt si-ncotro sa urc. Oare toate varfurile duc spre cer ? Oare toate scarile pre-merg spre el? M-am saturat de « cum »-uri care se zbat in posibilitate. M-am saturat sa alunec pe mine ca si cum nu as fi. Vreau sa uit povestea lui « ca si cum nu ar fi cu putinta ». M-am saturat sa-mi aleg alegerea. Vreau sa ma stabilesc in imposibilitate ; sa ma impamantenesc. Vreau « ce »-uri de popas. Am sa-mi pun pietre pe drum ca sa stiu unde am ramas ; sa pot sa-mi trag sufletul, sa-l iau cu mine ; vreau sa strangulez chipa in loc si sa zic :asta ! S-o arat cu degetul si sa zic : pe asta o vreau. Asta vreau sa fie clipa mea de acum incolo. Si cand ma uit in urma, in urma mea, sa-i vad fata si sa-mi zic : nici nu puteam alege alta. M-am saturat sa-mi stea clipa in loc si sa zica : ceasul nu bate pentru tine. Iarasi ai fost mai rapida decat timpul . Ia-o inapoi si va intalniti la « unde v-ati intalnit ultima data ».
M-am saturat de netrairea traita.
Si timpul asta nu mai vine odata ! Parca ar avea 100 de ani. Asa il astept si zic la toata lumea : nu mi-a venit timpul. Il astept ! De ce « il » ? De ce nu « o » ? Daca vine cu clipa si daca din cauza ei a intarziat iara, de data asta o strangulez. Nu-mi mai scapa. O opresc eu in loc ! Mireasa clipa, niciodata nu e gata la timp. Si cand e, nu e ea.
Of, vale de deal ce-mi esti ! Fatuta fara de inceput. Cine sa mi te mai inteleaga ? Ce ma fac eu cu tine ?
Cine mi te-a dat mie n-a stiut ce face.
Hai s-o luam din loc, se intuneca si trebuie sa ajungem la « unde ne-am intalnit ultima data ».
M-am saturat de netrairea traita.
Si timpul asta nu mai vine odata ! Parca ar avea 100 de ani. Asa il astept si zic la toata lumea : nu mi-a venit timpul. Il astept ! De ce « il » ? De ce nu « o » ? Daca vine cu clipa si daca din cauza ei a intarziat iara, de data asta o strangulez. Nu-mi mai scapa. O opresc eu in loc ! Mireasa clipa, niciodata nu e gata la timp. Si cand e, nu e ea.
Of, vale de deal ce-mi esti ! Fatuta fara de inceput. Cine sa mi te mai inteleaga ? Ce ma fac eu cu tine ?
Cine mi te-a dat mie n-a stiut ce face.
Hai s-o luam din loc, se intuneca si trebuie sa ajungem la « unde ne-am intalnit ultima data ».
Glasul nimfelor
Într-o zi am să-ţi scutur cenuşa-n prispă
ş-am să te-ntorn în gând: “mă aminteşti?”
Iar tu ai să te pierzi în vânt
şi-ai să adulmeci glasul meu
ca pe-un blestem adus de nimfe.
Or să te salte-n chip de vis,
or să te cheme-n paraclis,
or să-ţi îngâne vaietul amăgitor,
şi-or să-ţi şoptească al meu dor.
Or să-ţi rostească-n desfătare
strigarea fără de strigare
chemarea fără de chemare
şi viaţa fără de uitare.
Au să te strige-n huluituri de neoameni,
şi-or să te-alunge-n hore printre ramuri,
cu chiote si plânsete de bocitoare,
cu larmă şi glasuri de vânătoare,
îţi vor cânta a sărbătoare
pân’ te-or azvârli în urlătoare
şi te-or duce la pierzare.
Cu joc sacru de judecată
vântoasele te-or scălda-n apă
şi ţi-or hui în chip de cânt
chemarea-mi dulce spre mormânt.
ş-am să te-ntorn în gând: “mă aminteşti?”
Iar tu ai să te pierzi în vânt
şi-ai să adulmeci glasul meu
ca pe-un blestem adus de nimfe.
Or să te salte-n chip de vis,
or să te cheme-n paraclis,
or să-ţi îngâne vaietul amăgitor,
şi-or să-ţi şoptească al meu dor.
Or să-ţi rostească-n desfătare
strigarea fără de strigare
chemarea fără de chemare
şi viaţa fără de uitare.
Au să te strige-n huluituri de neoameni,
şi-or să te-alunge-n hore printre ramuri,
cu chiote si plânsete de bocitoare,
cu larmă şi glasuri de vânătoare,
îţi vor cânta a sărbătoare
pân’ te-or azvârli în urlătoare
şi te-or duce la pierzare.
Cu joc sacru de judecată
vântoasele te-or scălda-n apă
şi ţi-or hui în chip de cânt
chemarea-mi dulce spre mormânt.
Viu
Într-un vid ascuns de ape mi-ai luminat calea şi mi-ai păzit liniştea de ea. Iar liniştea s-a speriat de ne-chipul ei uitându-se în oglinda de ape căci era linişte adormită…nu linişte în stare de veghe; şi cerul plângea cu picuri de vânt neuscaţi să-i mai vadă o dată chipul…dar apele neîndurătoare-i turnau adormirea în suflet şi tăcerea în gând.
Strop de jur
În fantasma viului ce a trecut stă priponită soarta
şi-şi plânge tinereţea fără plac;
şi dor de vânt se-aştern în umbră
cu dor de drag fără păcat.
Pare-mi că-mi joci în joacă
Prin vuiet de piatră
Cu setea blândă de-a jocul
Ce-mi semăna apoi sorocul.
Zboară-mi zborul de zbor
Uită-mă în fior
Cântă-mi picătura-n strună
Şi-mi urează joc de lună
Pe pământ.
şi-şi plânge tinereţea fără plac;
şi dor de vânt se-aştern în umbră
cu dor de drag fără păcat.
Pare-mi că-mi joci în joacă
Prin vuiet de piatră
Cu setea blândă de-a jocul
Ce-mi semăna apoi sorocul.
Zboară-mi zborul de zbor
Uită-mă în fior
Cântă-mi picătura-n strună
Şi-mi urează joc de lună
Pe pământ.
Baba Oarba
Merg pasul invers şi-mi caut vârsta în prag.
Îmi zic: S-o fi împiedicat la trecere
şi o fi rămas între “am fost” şi “sunt”.
Şi-mi caut clipa spânzurată între “am fost” şi “sunt” s-o pun la zvântat;
aşa, ca să nu ne mai jucăm de-a Baba Oarba.
Din cauza ei nu am chip.
Nimeni nu ştie de sunt sau nu sunt;
Nici eu nu ştiu.
Dar de s-o întâmpla să fiu, vreau să mă am la mine.
Aşa că, de “sunt”, îl iau şi pe “am fost” cu mine.
Îl zvânt şi îl port pe dedesubt.
Aşa sunt linia între am fost şi sunt;
am toate straiele la mine
şi de o fi să nu mai fiu…rămân straiele.
E lucru mare sa fii îmbrăcat!
Îmi zic: S-o fi împiedicat la trecere
şi o fi rămas între “am fost” şi “sunt”.
Şi-mi caut clipa spânzurată între “am fost” şi “sunt” s-o pun la zvântat;
aşa, ca să nu ne mai jucăm de-a Baba Oarba.
Din cauza ei nu am chip.
Nimeni nu ştie de sunt sau nu sunt;
Nici eu nu ştiu.
Dar de s-o întâmpla să fiu, vreau să mă am la mine.
Aşa că, de “sunt”, îl iau şi pe “am fost” cu mine.
Îl zvânt şi îl port pe dedesubt.
Aşa sunt linia între am fost şi sunt;
am toate straiele la mine
şi de o fi să nu mai fiu…rămân straiele.
E lucru mare sa fii îmbrăcat!
Om de veghe
Omul cioplit în gând
îmi deapănă fără-de vorba în picurul de ploaie.
Omul scrijelit în lumina neîncepută
abuă nerostirea sub lespedea de apă.
Omul uitat în mine mi-i veghează pe ceilalţi doi.
îmi deapănă fără-de vorba în picurul de ploaie.
Omul scrijelit în lumina neîncepută
abuă nerostirea sub lespedea de apă.
Omul uitat în mine mi-i veghează pe ceilalţi doi.
Poem
Am sădit soarta în pas
pe umbra lăsată în ceas,
pe zborul lăsat fără dor,
pe jaletul fără fuior.
În glasul fără pripas
am meşterit un plevas
din aspru vaiet de cânt,
din sunet de rouă pe gând.
Îţi dor un adânc neascuns
îţi zac un avânt nepătruns
îţi umblu neaua în vis
îţi scutur neantu-n abis.
În cerc răscolit mă-mpletesc
în suflet de vânt mă vuiesc
în albul ce-atârnă în zi,
în sufletele-a doi copii.
pe umbra lăsată în ceas,
pe zborul lăsat fără dor,
pe jaletul fără fuior.
În glasul fără pripas
am meşterit un plevas
din aspru vaiet de cânt,
din sunet de rouă pe gând.
Îţi dor un adânc neascuns
îţi zac un avânt nepătruns
îţi umblu neaua în vis
îţi scutur neantu-n abis.
În cerc răscolit mă-mpletesc
în suflet de vânt mă vuiesc
în albul ce-atârnă în zi,
în sufletele-a doi copii.
Azi-copilul
Un copil doarme într-o alinare ferit de ieri, de azi şi chiar de mâine.
Un copil este mereu în azi iar azi rămâne mereu pentru el azi-copilul.
Azi-copilul trăieşte mereu în azi şi nu ajunge niciodată-n mâine, mâine, care-I ziua oamenilor mari.
Şi dacă-ar fi s-ajungă, azi-copilul ar ajunge cu ochii închişi..
Un copil este mereu în azi iar azi rămâne mereu pentru el azi-copilul.
Azi-copilul trăieşte mereu în azi şi nu ajunge niciodată-n mâine, mâine, care-I ziua oamenilor mari.
Şi dacă-ar fi s-ajungă, azi-copilul ar ajunge cu ochii închişi..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)